19 ianuarie 2009

Articol din ziarul "Avangarda"























Anul 2008 a confirmat :

 

      La Lucieni sufletul este mereu în strai de sărbătoare

 

         Un copac ce reprezintă aproape eternitatea şi statornicia îţi dă bineţe imediat după ce intri din DN 72 pe şoseaua ce te duce spre Lucieni. Pe partea stângă vezi în câmp o biserică de o frumuseţe nefirească ce îşi iţeşte turlele către cer. De cum intri în comună îţi vor atrage atenţia îndemnurile mobilizatoare înscrise pe panouri pe ambele părţi ale drumului. Apoi curăţenia şi eleganţa caselor şi gospodăriilor te vor fermeca. Cine trece o dată prin comuna dâmboviţeană Lucieni se îndrăgosteşte iremediabil de oameni, de locuri şi de obiceiurile de aici. Atestată documentar prima oară în anul 1451, localitatea Lucieni este o adevărată grădină situată pe malul drept al râului Dâmboviţa, la 10 kilometri de municipiul Târgovişte şi la 16  kilometri de oraşul Găeşti. Comuna Lucieni este alcătuită din localităţile Lucieni şi  Olteni.

    Primarul Gheorghe Mocănescu, vice-primarul Sergiu Călinescu, împreună cu ceilalţi colegi din aparatul primăriei şi cu membrii Consiliului Local se străduiesc să le ofere celor aproximativ 3200 de locuitori cele mai bune condiţii de trai, educaţie, cultură, sport şi civilizaţie. Numai în anul 2008 putem remarca în acest sens: reabilitări la instituţiile de învăţământ, refacerea drumurilor şi asfalări, realizarea unor noi staţii de autobuz, amenajarea şi darea în funcţiune a singurei staţii de radio săteşti din judeţ, montarea de centrale termice la bisericile din Ciurari şi Olteni, desfăşurarea celei de-a doua ediţii a complexului de manifestări „Lucieni – Sufletul în strai de sărbătoare”, dedicat zilei localităţii, inaugurarea unei piste pentru aviaţia ultra-uşoară şi multe, multe altele.

   Oamenii din Lucieni au bunătate şi ştiu să fie harnici, primitori şi luminoşi. Iubesc frumosul şi sunt mândri de tot ce se întâmplă bun în comuna lor.

         Ne vom strădui ca locuitorii comunei să fie cât mai puţin afectaţi de această criză mondială ce este acum pe buzele tuturor. Avem multe de făcut împreună, pentru ca despre Lucieni să se vorbească totdeauna numai la modul laudativ!” a declarat în exclusivitate pentru „Avangarda” primarul Gheorghe Mocănescu.

   La Lucieni a apărut anul trecut şi o antologie poetică ( una dintre puţinele realizări de gen din judeţ!) şi au mai fost marcate câteva premiere: prima demonstraţie hipică de sărituri peste obstacole (invitat fiind Clubul TCE 3 Brazi din Piatra Neamţ), demonstraţii aviatice şi concursuri pe teme de educaţie rutieră. Solista de folclor Vanessa Toma a reprezentat comuna în mai multe manifestări naţionale şi internaţionale, iar ansamblurile „Stejărelul” şi „Căluşelul”, împreună cu interpreta de muzică populară Liliana Mocănescu au avut evoluţii la posturi de televiziune locale şi naţionale. Procesul educativ a fost în permanenţă în atenţia autorităţilor locale, iar relaţia şcoală – biserică - primărie – una deosebită, ce conferă comunităţii locale stabilitate şi echilibru.

       Le mulţumesc tuturor cetăţenilor comunei pentru modul în care înţeleg să ne gospodărim şi să avem grijă de tot ceea ce ne înconjoară! Le doresc să aibă parte, în anul ce abia a început, de sănătate, de împliniri şi de bucurii! Împreună vom fi totdeauna puternici, iar Lucieniul va fi casa noastră cea dragă!” a mai spus Gheorghe Mocănescu, primarul comunei.

 

 

                                                                 Victor Mihalache

14 octombrie 2008

Praznicul cel mare de hramul Sfintei biserici "Cuvioasa Parascheva" din Lucieni





















Nu se putea o zi mai însorită decât aceasta la mijlocul lui octombrie. Şi nu se putea să fie mai luminoasă şi mai înălţătoare atmosfera din biserica ce poartă hramul Cuvioasei Parascheva, la Monumentul Eroilor şi în curtea bisericii, acolo unde - sub un cort imens- peste 500 de credincioşi au participat la praznic. Slujba, la care au participat cinci preoţi, a fost una deosebită, cu o încărcătură emoţională de mare fineţe. Iar faptul că întreaga suflare cântă de la prima şi până la ultima zicere a slujbei dă o stare de adevărată comuniune cu Divinitatea. Felicitări părintelui paroh pentru o asemenea realizare!
Au fost oficiate ceremonii religioase pentru patru cupluri ce îşi sărbătoresc Nunta De Aur, iar naşi au fost, ca şi anul trecut, Liliana şi Gheorghe Mocănescu.
La Monumentul Eroilor cuvintele domnului general (r) Constantin Tănase au oferit necesarul îndemn de cinstire a celor ce nu şi-au precupeţit vieţile pentru ca România să aibă un destin bun. Domnia-sa, împreună cu soţia, a depus o coroană de flori din partea Asociaţiei "Cultul Eroilor". Domnii Ion Stan şi Adrian Ţuţuianu au depus o coroană din parte a Partidului Social Democrat şi au sprijinit consistent complexul de manifestări dedicat Zilelor Lucienilor. Un grup de copii de la Şcoala Lucieni a oferit asistenţei un scurt montaj literar.
Mâncarea a fost bună şi...multă. Şi pentru că nu prea se poate descrie totul în cuvinte, vom alătura mai multe imagini care să vorbească de la sine despre finalul celei de-a doua ediţii a Festivalului Rodniciei şi al Viselor Împlinite "Lucieni - Sufletul în strai de sărbătoare".

13 octombrie 2008

Ziua a treia a Sărbătorii





















Sala Căminului Cultural din Lucieni a găzduit cea mai mare parte a evenimentelor celei de-a treia zi de sărbătoare. Totul a început cu Şedinţa festivă a Consiliului Local. Au fost aşezate expoziţii: două ale copiilor ( intitulate "Satul meu" şi "Ai o singură viaţă, deci...ai grijă!"), una de icoane pe sticlă şi una de ...kirigami ( aceasta din urmă sosită de la Jibou, autor fiind directorul casei de cultură din acest oraş, domnul Mihai Petriş. Ansamblul folcloric "Sredneţ" din Gabra (Bulgaria) şi Vanessa Toma de la Şcoala Micilor Vedete au oferit inspirate momente artistice. A fost lansat volumul de poezie "Lucieni - sufletul în strai de sărbătoare", apărut la editura "ApaArt" din Târgovişte. Apoi au fost luate în discuţie cateva din problemele cu care se confruntă comunitatea locală, cu precădere cea rurală. Au fost oferite celor prezenţi diplome "Om de Omenie", icoane sfinţite şi alte simboluri ale manifestării.
De la ora 15,00 s-a animat strada şi asta pentru că elevii Şcolilor din Lucieni şi Şuţa Olteni au participat la "Maratonul Păcii" şi la cursele de biciclete, puse toate sub acelaşi slogan "Ai o singură viaţă, deci...ai grijă!". De la ora 17,00, în sala căminului cultural, cei mici au avut parte de spectacolul "Iepuraşul Vânător", interpretat de actorii Teatrului "Junior" din Târgovişte şi de o mini-discotecă gustată pe deplin de participanţii care au dansat şi s-au distrat pe cinste.

12 octombrie 2008

A doua zi de sărbătoare
















De la primele ore, Radio Lucieni a izbucnit într-o cascadă de muzică poulară şi de voioşie. Oameni buni din Lucieni, Şuţa Olteni, Raciu, Silişte, Şuţa Seacă, Văcăreşti, Pierşinari, Târgovişte şi alte localităţi au început să se strângă pe stadionul comunal, astfel încât, pe la ora prânzului, peste trei sute de persoane se aflau deja acolo. Toţi erau nerăbdători să vadă..."minunile": demonstraţii hipice şi aviatice şi un spectacol de mare anvergură la Lucieni. Şi îndrăznesc să spun că nimeni nu a plecat nemulţumit. Demonstraţiile ecveste comentate cu măiestrie de domnul Costache Lupu şi executate cu fineţe de caii şi călăreţii clubului "TCE 3 Brazi" din Piatra Neamţ, demonstraţiile aeriene realizate cu un motodeltaplan şi un avion uşor, concursurile îndrumate de Victor Mihalache, cel care a condus întreaga manifestare, intervenţiile inspirate ale oaspeţilor de onoare: deputatul Ion Stan, preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, Mihai Trifan, sau Constantin Maricescu, primarul comunei Aninoasa, toate au fost momente de neuitat. Ce să mai vorbim despre spectacol? Ansamblurile "Căluşelul" şi "Stejărelul" ( ambele din Lucieni), Şcoala Micilor Vedete şi Clubul Victorioşilor ( din Târgovişte), Lucia Geambaşu, Ion Lăceanu, Dorina Paraschiv Nistor şi Marian Nistor ( Savoy), Mihai Pietroşanu, Liliana Mocănescu, grupul "Indiskret", Camelia Conovici, Mitică Tavă şi marea surpriză a serii, Ionuţ Dolănescu, au făcut ca toate inimile celor prezenţi să tresalte de bucurie. Un foc de artificii nemaivăzut pe aceste meleaguri a întregit sărbătoarea.

Zilele Lucienilor (1)





















Sâmbătă, 11 octombrie 2008 a fost prima zi din cele patru ale ediţiei a doua a complexului de manifestări intitulat "Lucieni - Sufletul în strai de sărbătoare". E greu de rezumat în doar câteva cuvinte şi fotagrafii ce s-a întâmplat în mai bine de şase ore. Micuţii jurnalişti ai staţiei Radio Lucieni au fost la post înca de la primele ore ale dimineţii, iar muzica şi gânduri frumoase au răsunat în difuzoare. Apoi a fost parada, una cum nu întâlneşti la orice pas. Cu falnici cai sosiţi împreună cu călăreţii lor tocmai de la Piatra Neamţ, cu fanfară şi cu ansambluri artistice din Aninoasa, Dragomireşti, Găeşti, Lucieni şi Gabra (Bulgaria), parada a animat întreaga localitate şi a chemat-o pe stadionul în care totul a început cu o horă a prieteniei şi a bucuriei. Apoi spectacolul, care a fost un adevărat maraton...Beneficiind de o sonorizare de excepţie, de o scenografie de zile mari şi de frumoase amintiri constând în diplome şi iconiţe sfinţite, mai micii şi mai marii artişti au dat întreaga dovadă a talentului lor. Demonstraţia ecvestră a prietenilor de la Clubul TCE 3 Brazi din Piatra Neamţ ( sub conducerea lui Costache Lupu) i-a lăsat fără cuvinte pe spectatori. Multe elemente de frumoasă surpriză au existat încă din prima zi de manifestări. La Căminul Cultural a fost apoi adevărată lecţie de prietenie româno-bulgară, totul culminând cu demonstraţii de virtuozitate artistică. Astăzi avem în program : jocuri, concursuri, demonstraţii hipice şi aviatice, un spectacol extraordinar la care îşi dau concursul artişti de mare valoare ai ţării noastre şi un minunat joc de artificii. Vă aşteptăm în Lucieni!

30 septembrie 2008

Consiliul Local şi Primăria Comunei Lucieni organizează în perioada 11 – 14 octombrie 2008 ZILELE LUCIENILOR






Programul manifestărilor:

Sâmbătă, 11 octombrie

Ora 10,00 - Primăria Lucieni

- Deschiderea oficială a complexului de manifestări

- Postul de radio Lucieni îşi inaugurează grila de toamnă – iarnă

- Vernisaj de expoziţie

- Defilare cu formaţiile artistice din ţară şi de peste hotare până la Stadionul Comunal

Ora 12,00 - Stadionul Lucieni

- Inaugurarea Târgului de produse „ Recolta 2008” ( expun producători de mere, cartofi, varză şi alte produse specifice toamnei, precum şi firme de utilaje agricole, mici comercianţi, etc.)

- Expoziţie de tehnică de securitate anti-efracţie şi supraveghere video – Compania „Euroguard”

- Spectacol oferit de elevii şcolilor şi grădiniţelor de pe raza comunei şi de ansamblurile invitate din ţară şi de peste hotare.

Duminică, 12 octombrie

Ora 10,00 - Program de divertisment la Radio Lucieni

Ora 15,00 - Stadionul Lucieni

- Întreceri sportive şi distractive ( Campionat de table, Curse de sărituri în saci, Ştafeta veselă, Aruncare la ţintă şi altele)

Ora 17,00 - Stadionul Lucieni

- Demonstraţii de acrobaţie aeriană cu avioane uşoare şi planoare

- Demonstraţii hipo ( curse cu obstacole)

- Spectacol muzical distractiv susţinut de artişti de seamă ai ţării noastre şi de invitaţii din străinătate.

Ora 21,30 - Stadionul Lucieni

- Focuri de artificii

Luni, 13 octombrie

Ora 10,00 - Sala de consiliu

- Şedinţa solemnă a Consiliului Local Lucieni

- Simpozion „ Comunitatea rurală, realităţi şi perspective” ( cu participarea reprezentanţilor de frunte ai comunităţii locale Lucieni şi a invitaţilor din instituţii ale statului, ONG-uri şi a unor personalităţi din sfera socialului, politicului, culturii, religiei, etc.)

- Vizitarea Muzeului Comunal

- Vernisajul expoziţiilor de desene „Satul meu” şi „Ai o singură viaţă, deci…ai grijă!”

- Lansări de carte în Biblioteca Comunală

Ora 15,00 - Curtea Şcolii Lucieni

- Întreceri sub semnul devizei „Ai o singură viaţă, deci…ai grijă!” ( cros, ştafetă, concurs de biciclete).

- Maratonul Păcii

Ora 17, 00 - Căminul Cultural Lucieni

- Vizitarea expoziţiilor de desene ale copiilor „Satul meu” ( ediţia a II-a), „Ai o singură viaţă, deci…ai grijă!” şi a expoziţiei copiilor din Pernik (Bulgaria)

- Întâlnire între copiii din Lucieni şi oaspeţii din Bulgaria

- Spectacolul „Iepuraşul Vânător”, prezentat de Teatrul „Junior” din Târgovişte

- Mini – discoteca celor mici

Marţi, 14 octombrie

Ora 8,00 - Biserica Lucieni

- Hramul bisericii

- Oficierea slujbei pentru „Nunta de aur”

Ora 11,00 - Monumentul Eroilor din Lucieni şi Monumentul Eroilor din Şuţa Olteni

- Slujbă de pomenire a eroilor căzuţi pentru libertatea ţării

- Moment artistic

Ora 12,00 - Curtea Bisericii Lucieni

- Praznic ocazionat de Hramul Bisericii şi de Sărbătoarea Comunei.

- Închiderea oficială a actualei ediţii a „Zilelor Lucienilor”

* Programul va mai cuprinde conferinţe de presă, vizite la obiective turistice din Târgovişte şi din împrejurimi, lansări de carte si de materiale audio şi altele.

Cercul Micilor Jurnalişti pe lângă Radio Lucieni






La Şcoala Generală din Lucieni a luat fiinţă Cercul Micilor Jurnalişti. La iniţiativa scriitorului şi gazetarului Victor Mihalache şi cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei Lucieni, tinerii învăţăcei în ale ziaristicii îşi vor face practica la Radio Lucieni, unde vor realiza programe, vor lua interviuri şi se vor pregăti temeinic. De altfel, la propunerea copiilor, am contactat providerul nostru de internet şi am luat în discuţie aşezarea postului nostru de radio şi pe net, pentru ca de el să se bucure şi consăteni de-ai noştri care lucrează în străinătate. Pentru că prima reuniune a acestui cerc este importantă şi pentru a rămâne în "istorie", alătur câteva fotografii. Succes, tineri jurnalişti din Lucieni!