Anul
Un copac ce reprezintă aproape eternitatea şi statornicia îţi dă bineţe imediat după ce intri din DN 72 pe şoseaua ce te duce spre Lucieni. Pe partea stângă vezi în câmp o biserică de o frumuseţe nefirească ce îşi iţeşte turlele către cer. De cum intri în comună îţi vor atrage atenţia îndemnurile mobilizatoare înscrise pe panouri pe ambele părţi ale drumului. Apoi curăţenia şi eleganţa caselor şi gospodăriilor te vor fermeca. Cine trece o dată prin comuna dâmboviţeană Lucieni se îndrăgosteşte iremediabil de oameni, de locuri şi de obiceiurile de aici.
Primarul Gheorghe Mocănescu, vice-primarul Sergiu Călinescu, împreună cu ceilalţi colegi din aparatul primăriei şi cu membrii Consiliului Local se străduiesc să le ofere celor aproximativ 3200 de locuitori cele mai bune condiţii de trai, educaţie, cultură, sport şi civilizaţie. Numai în anul 2008 putem remarca în acest sens: reabilitări la instituţiile de învăţământ, refacerea drumurilor şi asfalări, realizarea unor noi staţii de autobuz, amenajarea şi darea în funcţiune a singurei staţii de radio săteşti din judeţ, montarea de centrale termice la bisericile din Ciurari şi Olteni, desfăşurarea celei de-a doua ediţii a complexului de manifestări „Lucieni – Sufletul în strai de sărbătoare”, dedicat zilei localităţii, inaugurarea unei piste pentru aviaţia ultra-uşoară şi multe, multe altele.
Oamenii din Lucieni au bunătate şi ştiu să fie harnici, primitori şi luminoşi. Iubesc frumosul şi sunt mândri de tot ce se întâmplă bun în comuna lor.
„Ne vom strădui ca locuitorii comunei să fie cât mai puţin afectaţi de această criză mondială ce este acum pe buzele tuturor. Avem multe de făcut împreună, pentru ca despre Lucieni să se vorbească totdeauna numai la modul laudativ!” a declarat în exclusivitate pentru „Avangarda” primarul Gheorghe Mocănescu.
„Le mulţumesc tuturor cetăţenilor comunei pentru modul în care înţeleg să ne gospodărim şi să avem grijă de tot ceea ce ne înconjoară! Le doresc să aibă parte, în anul ce abia a început, de sănătate, de împliniri şi de bucurii! Împreună vom fi totdeauna puternici, iar Lucieniul va fi casa noastră cea dragă!” a mai spus Gheorghe Mocănescu, primarul comunei.
Victor Mihalache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu